„Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă. Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia. Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii.
Prin legi practice trebuie să [li] se creeze oamenilor condiţiile unei munci cu spor şi putere de înflorire.” Mihai EMINESCU
Am mai dat citatul acesta şi-l voi mai da pentru că el reprezintă esenţa a ceea ce ni se-ntâmplă de la căderea ceauşeştilor şi până azi. Ne-au copleşit! Şi-o să fie şi mai rău, având în vedere efectul caniculei şi-al furtunilor asupra omului. Am luat-o razna rău de tot, mai ales din primăvară, şi-o facem tot mai lată în vara asta, care e a „femeilor de stat”. Nu e zi de la Domnu să n-auzi de „nefăcutele” făcute de vaşnicii noştri politicieni, că-ţi vine să-ţi iei lumea-n cap – vreo câteva milioane chiar şi-au luat-o. Nu vi le mai spun că le ştiţi. Parcă le-a luat Dumnezeu minţile! Şi nici nu ştim ce ne-aşteaptă de-om mai duce-o pân` la toamnă.
Toamna se culeg roadele (inclusiv politice), zice românul. Problema e că nu prea avem ce culege. Se stă numai la televizor, de la vlădică la opincă, politicieni, guvernanți, „bobor”, zi şi noapte, că te-ntrebi dacă, şi când, şi unde, şi cine mai munceşte în ţara asta. Ar trebui ca toamna care va să vină să fie Toamna Bărbaților, fiindcă ne-am cam săturat de intrigăraie muierească, aşa n-ajungem nicăieri. Capul familiei, oriunde în lume, e bărbatul. Ţara, care e familia mai mare (nenea Iancu), trebuie condusă de „bărbaţi adevăraţi” (de unde vorba, bărbat de stat) nu de îngeri (care n-au puţă – vorba lui Călinescu) şi muieri, iar politicienii noștri ar putea să ia exemplu de la Angela Merkel care e un adevarat om/bărbat de stat. Dar n-avem noi norocul ăsta!
Ca atare, continuăm învârtita şi învârteala, o întoarcem ca la Ploiești. Zice Caragiale, despre asta, în schiţa Întârziere, pe la 1900: „Dela Ploiești, trenul de Predeal ca să apuce spre București schimbă frontul și, ca și cum ar vrea să se întoarcă înapoi, locomotiva se pune acolo, unde până aici era coada trenului”. Când trenul pornea, călătorii aveau un sentiment general de teamă că s-au suit într-o cursă greșită, acesta părând că se întoarce la București, deși, în realitate, rula pe linia spre Predeal. Ei bine, fiind noi în anul de graţie 2019, la 30 de ani de la alt întors, e normal să ne comportăm ca la Ploieştii din 1900 şi să ne mirăm că o ţară întreagă – cât a mai rămas din ea – nu înţelege ceea ce se vrea, pentru că, de fapt, nu se vrea şi nu se face decât o vrăjeală acolo, de ochii lumii care e cu ochii pe noi? T(oţi) se comportă cam parşivel, ceea ce e mai mult decât cinism… Aşa că, dacă ar fi să tragem o concluzie, ar trebui să ne pregătim de şi mai multe parşivenii. Şi, bineînţeles, să scoatem din bibliotecă DEX-ul, sau alte unelte de acest gen, ca să înţelegem tâlcul parşivelor ziceri ale aleşilor noştri pe pământ. Că, zice Samuel Butler: Limbajul este haina gândirii. Iar Thomas Carlyle ne consolează, spunându-ne că: În general, în zilele noastre sarcasmul este privit drept limbajul diavolului. Pricepeţi ce vreţi!
***
DEX ’98: PARȘÍV, -Ă, parșivi, -e, adj. (Pop. și fam.) 1. Care are caracter josnic; mizerabil, ticălos, mârșav. 2. Desfrânat, nerușinat, impudic. ♦ Care exprimă, trădează o senzualitate vulgară și exagerată.
DOLR: PARȘÍV adj. v. corupt, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, grețos, imoral, infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, nerușinat, netrebnic, pervertit, rușinos, scelerat, scârbos, stricat, ticălos, vicios, şmecher.