Însoţitoarea unei paciente internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin (jud. Mehedinţi) a filmat, miercuri, scene şocante.
Adolescenta bolnavă acuză dureri mari şi cere un calmant, iar, chemată lângă patul fetei, asistenta se răsteşte la ea, o ameninţă că o să o dea afară din spital şi o întreabă „Vrei să te omor eu?”, relatează realitatea.net
„O să vă rog să părăsiţi spitalul, până nu chem gardienii. Agitaţi bolnavii. V-am zis să tăceţi”, a spus asistenta, care fusese chemată de însoţitoarea fetei să o ajute.
VIDEO aici: https://www.facebook.com/ZiarulDinMehedinti/videos/833465170368289/
Ajunsă lângă patul tinerei, unde aceasta din urmă plângea de durere, asistenta n-a arătat semne de compasiune, ba din contră a fost agresivă: „Dacă nu te potoleşti, o să chem medicul, să te ducă în terapie. Alte calmante nu mai am ce să-şi fac, copilule, înţelegi? Vrei să te omor eu?”.
Pe filmarea distribuită pe Facebook de Ziarul Din Mehedinti stă scris cu litere mari: „9.000 de euro postul de asistentă; 5.000 de euro postul de infirmier; 3.000 de euro postul de brancardier. Conducere PSD!”.
Conform publicaţiei Ziarul Din Mehedinti, evenimentul s-a întâmplat cu o zi înainte ca premierul Viorica Dăncilă să viziteze spitalul, însoţită şi de Ministrul Sănătăţii.
foto: ziarul de mehedinți