Judecătorii Tribunalului Dolj continuă audierile martorilor în procesul fraudelor cu fonduri europene de la Craiova Water Park și au amânat cauza pentru 4 septembrie. Procurorii DNA Craiova au trimis în judecată, în acest dosar, 9 persoane și trei firme pentru infracțiuni între care sunt fraude cu fonduri europene, dare și luare de mită, spălare a banilor, fals, respectiv instigare și complicitate la aceste infracțiuni, la Craiova Water Park.
Pentru a continua audierile martorilor, judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus amânarea dosarului fraudelor cu fonduri europene de la Craiova Water Park pentru data de 4 septembrie: pentru repetarea procedurii de citare cu martorul Iancu Andreea Luiza, citarea martorului lipsă Bîltac Robert Ştefăniţă cu mandat de aducere şi citarea martorilor Păune Florin, Pirpiliu Ionel, Albu Mihai şi Steiner Mihaela din rechizitoriu în vederea audierii, se amână cauza la 04 septembrie 2019.
Reamintim că, pe 28 noiembrie 2016 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a lui Cristian Dobre, la data faptelor asociat majoritar în cadrul SC Polystart Impex SRL, pentru participaţie improprie (sub forma instigării) la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în formă continuată (5 acte materiale), dare de mită, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale); Luis Guilherme Gomes de Almeida, la data faptelor administrator al SC Polystart Impex SRL, acuzat de participaţie improprie la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în formă continuată (5 acte materiale), dare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale); Cezar Răzvan Romanescu, diriginte de şantier şi reprezentant al SC Project THC SRL, acuzat de complicitate la participaţie improprie la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în formă continuată (5 acte materiale), luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (7 acte materiale); cei trei fiind plasați sub control judiciar. În plus, în stare de libertate au fost deferiți justiției, în acest dosar, și Viorel Florescu, manager tehnic construcţii civile, desemnat prin dispoziţie a primarului municipiului Craiova în echipa de implementare a proiectului; Tudor Răgălie, arhitect; Mariana Sabău şi Gheorghe Gavrilă, inginer structurist respectiv verificator al proiectului tehnic „Craiova Water Park”; Marius Florin Romanescu; Irina Liliana Cojocaru; precum şi societăţile POLYSTART IMPEX, SC PROJECT THC SRL şi SC IDP PROIECT SA.
Potrivit anchetatorilor, Primăria Craiova a încheiat, pe 6 februarie 2013, un contract de lucrări cu o asociere de firme din care făcea parte şi SC Polystart Impex SRL, controlată de Cristian Dobre, pentru realizarea unui complex de agrement acvatic în parcul Tineretului din Municipiul Craiova, proiect finanţat din fonduri europene, în valoare totală de 80.699.200 lei.
“În acest context, în perioada 2013-2014, inculpatul Dobre Cristian a coordonat un întreg mecanism prin care au fost denaturate situaţiile de lucrări privind realizarea unuia dintre obiectivele contractului. În acest sens, a fost schimbată integral, fără respectarea prevederilor legale, structura de rezistenţă a unei clădiri din cadrul complexului, urmărindu-se reducerea costurilor ocazionate de execuţia lucrărilor, în raport cu proiectul tehnic iniţial şi devizul ofertă, astfel încât diferenţa în plus dintre sumele de bani solicitate şi obţinute din fondurile europene, respectiv bugetul naţional şi sumele de bani cheltuite pentru execuţia obiectivului să fie însuşită pe nedrept”, au reţinut anchetatorii în rechizitoriu.
În plus, cu privire la Cristian Dobre, procurorii anticorupție au consemnat: „Concret, contribuţia sa a fost materializată, printre altele, astfel: a dispus ca lucrările asumate să fie executate în regim de antreprenoriat – prin subcontractare, în totală contradicţie cu contractul de execuţie încheiat cu Primăria Craiova; a decis împreună cu inculpatul Luis Guilherme Gomes de Almeida de a reproiecta integral documentaţia tehnică privind structura de rezistenţă a unuia dintre obiective pentru reducerea semnificativă a cheltuielilor de execuţie, având o relaţie directă în acest sens cu coordonatorul de proiect – arhitect şef Răgălie Tudor; s-a implicat direct în stabilirea preţului contractat cu furnizorii de materiale; a dispus prin intermediul inculpatului Luis Guilherme Gomes de Almeida ca în relaţia cu beneficiarul lucrării săfie înaintate spre decontare în intervalul august – decembrie 2013, prin intermediul liderului de asociere situaţii de lucrări necorespunzătoare realităţii în care au fost consemnate valori mult superioare cantitativ şi efectiv executate, cu consecinţa obţinerii unui folos necuvenit de 4.473.432 lei la care se adaugă TVA în valoare de 1.073.623,78 lei; a avut în permanenţă reprezentarea fraudei realizate şi modalitatea prin care s-a asigurat obţinerea folosului necuvenit, solicitând şi primind în mod regulat, prin intermediul inculpatului Luis Guilherme Gomes de Almeida, rapoarte din care rezulta efectiv diferenţa dintre ce se înainta spre decontare beneficiarului şi ce se executa efectiv; a cunoscut în mod direct că o parte din materiale şi manopera decontată către beneficiar, aferentă lucrărilor „executate” în şantierul Craiova Water Park sunt folosite în alte scopuri, sens în care personal a dispus subordonaţilor să-i fie asfaltată o alee din vecinătatea gardului locuinţei sale, fără a fi interesat de costuri şi fiind deplin conştient că valoarea materialelor şi a forţei de muncă va fi decontată de societate prin situaţiile de lucrări înaintate Primăriei Craiova”, se mai arată în rechizitoriu.
O parte din activitatea infracţională a lui Dobre, referitoare la derularea şi decontarea lucrărilor, a fost cunoscută şi de Florescu Viorel, reprezentant al Primăriei Craiova, desemnat în echipa de implementare a proiectului, dar şi de inculpaţii Sabău Mariana şi Gavrilă Gheorghe. “Inculpatul Dobre Cristian, pentru a-şi asigura sprijinul dirigintelui de şantier Romanescu Cezar Răzvan, a remis acestuia, indirect prin intermediul altor persoane (inculpaţii Luis Guilherme Gomes de Almeida şi Cojocaru Irina Liliana), sume de bani necuvenite, inclusiv sub forma unui contract fictiv de prestări servicii (în total 115.426,56 lei şi 7.000 euro). Pentru a ascunde şi disimula adevărata provenienţă a sumei de 115.426,56 lei, obţinută de către dirigintele de şantier în modalitatea de mai sus, inculpatul Romanescu Marius Florin a semnat şi ştampilat două rapoarte de activitate ataşate ca documente justificative la două facturi fiscale, cunoscând că activităţile menţionate în cuprinsul acestora nu fuseseră executate”, mai arată procurorii.
Potrivit DNA, inculpaţii au prejudiciat Primăria Craiova şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu suma totală de 5.547.055 lei (aproximativ 1.232.678 euro).
În plus, alte două persoane implicate în activitatea infracțională și-au recunoscut vinovăția pe parcursul cercetărilor și au fost deja condamnate la câte 3 ani de închisoare cu suspendare.