sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

ANM: Se încălzește treptat, apoi vremea devine instabilă

În perioada (15 – 28 iulie) se înregistrează cu o încălzire semnificativă de la jumătatea primei săptămâni şi temperaturi de 31 – 32 de grade Celsius, respectiv o uşoară răcire a vremii în timpul celei de-a doua săptămâni şi fenomene de instabilitate atmosferică după data de 22 iulie, reiese din prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Oltenia, vremea va intra într-un proces de încălzire în prima parte a intervalului de prognoză, iar din 20 iulie va deveni călduroasă. În aceste condiţii, mediile regionale ale maximelor se vor situa între 26 şi 34 de grade, cu cele mai coborâte valori în 15 şi 16 iulie, iar cele ale minimelor vor fi în creştere de la 14 spre 18 grade. Vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, pe arii mai extinse în 15 iulie şi pe arii restrânse în restul timpului, cu o probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 24 – 28 iulie.

La munte, în prima săptămână de prognoză, vremea se va încălzi treptat. Temperaturile maxime vor avea valori medii de 12 – 14 grade în primele zile şi vor ajunge la 19 – 20 de grade în week-end, în timp ce minimele vor urca de la 6 la 12 grade. În a doua săptămână se va răci uşor, dar valorile termice se vor menţine în jurul celor caracteristice perioadei. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare după-amiază, dar pe arii mai extinse în zilele de 15 şi 16 iulie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica