Polițiștii au depistat ieri, în trafic, un bărbat de 55 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 C Novaci (Transalpina), Gorj, având o concentraţie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma controlului, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe .