joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Anchetă la Parchet în cazul copiilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în cazul copiilor români blocaţi pe aeroporturi din străinătate.

„La data de 27.06.2019, organele de urmărire penală din cadrul IPJ Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la condiţiile de organizare a unor deplasări în străinătate, respectiv New York şi Tokyo, oferite de Asociaţia Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, constând în aceea că nu a oferit condiţiile de cazare şi transport stabilite în contracte, beneficiari fiind persoane minore. S-a format dosarul penal nr. 2606/P/2019, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1 Cod penal, dosar care se află în supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de înşelăciune.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Zeci de copii români au fost abandonaţi pe aeroporturile din Tokyo, Doha şi Milano, iar părinţii nu au ştiut cum să îi aducă acasă, după ce le-au plătit tabere de mii de euro în străinătate, organizate de Asociaţia Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat joi că tinerii români care erau în tabără în Japonia şi au rămas blocaţi, în drum spre casă, pe aeroporturile din Tokyo sau Milano au plecat sau urmează să plece către Bucureşti.

Agerpres

Politica