sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CSM respinge una dintre acţiunile disciplinare ale Inspecţiei Judiciare împotriva lui Kovesi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, luni, una dintre acţiunile formulate de Inspecţia Judiciară împotriva fostului procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, care vizează inserarea de către aceasta într-un comunicat de presă a unor pasaje din înregistrările unor discuţii purtate la sediul DNA Ploieşti, informează Agerpres.

Inspecţia Judiciară a exercitat o acţiune disciplinară împotriva Laurei Codruţa Kovesi, după ce aceasta ar fi inserat într-un comunicat de presă pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti, care constituiau probe într-un dosar instrumentat de Direcţie.

IJ a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, „pentru nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de articolul 99 litera j) din Legea 303/2004”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica