Potrivit avertizărilor actualizate transmise de Administrația Națională de Meteorologie, toată țara se află luni, până la ora 15.00, sub coduri portocaliu sau galben.
În județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată.
Vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60…70 l/mp.
Potrivit codului galben, până la ora 15.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.