sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Încătușați de poliție pentru contrabandă cu țigări

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mehedinți în colaborare cu Postul de Poliție Prunișor au oprit în trafic, în data de 12 iunie a.c., un autoturism condus de un bărbat de 57 ani, din municipiul Craiova, alături de acesta fiind identificați doi pasageri de 66 respectiv 67 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin.Asupra acestora, oamenii legii au descoperit două sacoșe în care se afla cantitatea de 10.012 țigarete, o singură marcă, ce nu aveau aplicată banderolă fiscală.

Față de cei doi pasageri polițiștii au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de “contrabandă”, totodată, fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar astăzi, 13 iunie a.c., aceștia vor fi prezentați unității de parchet în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

Întreaga cantitate de produse accizabile a fost ridicată în vederea confiscării.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De la începutul anului 2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 187.500 țigarete de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător, în valoare de aproximativ 94.000 lei.

Politica