duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

ANM. Instabilitate atmosferică şi disconfort termic ridicat în aproape toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare de disconfort termic şi manifestări de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, valabilă de miercuri de la ora 10.00 până vineri la ora 23.00.

Potrivit datelor, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice, nord-vestice, sudice şi sud-estice şi pe arii restrânse în restul teritoriului, după-amiaza disconfortul termic va fi ridicat.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Îndeosebi după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal şi la munte şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.

Informarea este valabilă de miercuri de la ora 10.00 până vineri la ora 23.00.

Politica