Zeci de mii de persoane au protestat marţi seară, la Praga, cerând demisia ministrului ceh al Justiţiei, Marie Benesova, informează agenţia Associated Press, citată de Mediafax.
Manifestanţii susţin că ministrul Justiţiei ar putea compromite sistemul judiciar exact când procurorii urmează să decidă dacă îl vor inculpa pe premierul Andrej Babis într-o investigaţie privind fraude cu fonduri europene. Premierul Babis a negat că ar fi comis fapte ilegale.
În Cehia, ministrul Justiţiei are control semnificativ asupra procurorilor.
Protestatarii sunt nemulţumiţi că Marie Benesova a fost numită în funcţie imediat după ce Poliţia a recomandat inculparea lui Andrej Babis, în aprilie.
Acesta este al patrulea protest organizat în centrul oraşului Praga faţă de actualul ministru al Justiției.
foto: captura facebook