duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Târgu-Jiu. Posturile de la SJU au câștigătorii deja cunoscuți

Nenumărați medici din SJU Târgu-Jiu au sesizat public faptul că vacantarea și scoaterea la concurs a posturilor de șefi de secție au câștigătorii deja cunoscuți. În spital se vorbește de comisii interne aranjate, de lipsă de transparență și de o motivație absurdă, până la urmă, a organizării acestor competiții, care nu prea sunt competiții, între doctori, scrie gorjeanul.ro

Nemulțumiții au anunțat că la vizita ministrului Sănătății în Gorj, deja amânată de două ori, vor pune problema noilor contracte de management, ce se vor semna cu SJU doar de persoane agreate de actuala conducere a unității medicale. Consilierul județean Victor Banța cere CJ Gorj anularea concursurilor pe motiv că sunt ,,ilegale” și chiar ,,imorale”.

Mai mult, proiectele de management ale candidaților, viitori șefi de secții, nu sunt postate pe site-ul spitalului, pentru a se vedea și comenta viziunea, cu siguranță precară, a unora dintre cei care vor să conducă în următorii ani părți importante din spitalul județean.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De altfel, singurii care au semnat contractul de administrare cu Gigel Capotă, managerul spitalului județean, sunt răposatul dr.cardiolog Lupescu și dr.Vasile Mălăiuș, șeful Secției Gastroenterologie.

La finalul săptămânii trecute, conducerea SJU Târgu-Jiu a postat pe site-ul propriu o informare, semnată de managerul Gigel Capotă, prin intermediul căreia oficialii spitalului se apără în problema concursurilor contestate din unitatea medicală. Se explică astfel că procedura de concurs ar urma pașii legali, lucru contestat însă de consilierul județean Banța, luni.

,,Se observă din informarea pe care SJU a publicat-o pe site-ul propriu că angajații săi de la juridic nu au habar de lege și oferă un răspuns public lamentabil și pe lângă subiect, cu confuzii grave. Se confundă actul administrativ care se numește hotărârea Consiliului Județean cu actul administrativ, dispoziția președintelui CJ Gorj”, a completat Banța care așteaptă un răspuns de la conducerea județului legat de solicitarea sa. Până atunci însă, concursurile, deși contestate de medici ai SJU Gorj, își continuă traseul firesc.

Politica