Creşterea salariilor în construcţii şi scumpirea materialelor au făcut ca reprezentanţii firmelor de profil să renunţe la a se mai înscrie la licitaţii, iar acum autorităţile refac calculele. Aşa s-a întâmplat cu proiectul modernizării DJ 552 Craiova-Cetate.
La prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni, aşa că autoritatea doljeană a actualizat proiectul, iar, vineri, consilierii judeţeni au aprobat noile modificări.
“Aşa cum ştiţi, cu ceva timp în urmă, Consiliul Judeţean a câştigat un proiect cu care tot ne-am lăudat în mai multe rânduri, respectiv un drum care trebuei modernizat, o sumă importantă de bani, care am crezut, la vremea respectivă, că este îndestulătoare, respectiv 37 milioane euro şi la licitaţie nu s-a prezentat nimeni. Căutând motive pentru care nu s-a prezentat lumea, specialiştii au spus că este subevaluat, pentru că, între timp preţurile au luat-o razna, la bitum în mod special, unde s-a dublat, şi, de asemenea, salariile muncitorilor au ajuns la 30 milioane. Am ajuns la un proiectant care a refăcut toate calculele şi a ajuns la o sumă, pe care trebuie să o adăugăm, de 13,5 milioane euro. Practic, acest drum are acum peste 50 milioane euro şi să sperăm că nu mai sunt probleme”, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
El a mai precizat că se fac demersuri pentru a licitaţia pentru desemnarea unui constructor să fie lansată cât mai rapid.
De altfel, joi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, preciza, în timpul unei vizite făcute în Dolj, că primarilor li s-a transmis să modifice şi contractele aflate deja în derulare cu constructorii.
„Partea plină în ordonanţa 114 este că a creat foarte multă dezvoltare şi a creat foarte multe fonduri disponibile pentru România. Blochează creşterile de preţuri în energie. A creat posibilitatea, pentru construcţii, ca salariul minim aici să fie mai mare decât în alte sectoare. Rezultatul este că pentru prima dată sectorul construcţiilor a crescut 12,5%, acest sector fiind unul care ani de zile a tras în jos creşterea economică. În ceea ce priveşte preţurile, s-au făcut proceduri de către Ministerul de Finanţe, Ministerul Dezvoltării, au fost transmise primarilor, vorbim de fondurile din bugetul de stat, pentru a se modifica contractele ca să poată să se încadreze în creşterile de preţuri. Se discută acum cu Comisia Europeană, care ne iubeşte foarte mult, pentru a înţelege şi Comisia Europeană că lucrurile au evoluat. De exemplu, crescând foarte mult programul de investiţii în România, în guvernarea noastră, a crescut foarte mult cererea de bitum. (…) România nu mai este producător de bitum. Sunt doar doi furnizori în jurul României, bineînţeles că au făcut un cartel şi au mărit preţul cu 30-40%, urmând acum ca colegii noştri care lucrează intens la Bruxelles să convingă Comisia Europeană măcar să ne lase pe noi, prin bugetul de stat, să putem compensa aceste creşteri de preţuri”, a spus Dragnea.