Prin proiectul de reabilitare a Ambulatoriului de la Spitalul Clinic Municipal Filantropia din Craiova, pe lângă reconsolidări şi reamenajări, vor fi achiziţionate şi noi echipamente medicale. Contractul de finanţare, de peste 11 milioane lei, a fost semnat, vineri, la sediul Primăriei Craiova.
“Acest proiect este de o mare însemnătate pentru noi, având în vedere problemele multiple probleme legate de spațiile de la Filantropia. După cum știți, activitatea de ambulatoriu se desfășoară provizoriu într-o clădire care a fost dezafectată acum doi ani de zile și dată lor în folosință. Proiectul are o valoare de aproximativ 11 milioane de lei, din care valoare nerambursabilă este de 98%. Cuprinde ample acțiuni asupra clădiri, de la lucrări de consolidare, modernizare tâmplărie, refacere finisaje interioare și exterioare, refacere instalațiilor sanitare, lucrări amplasarea unui lift exterior, scară interioară, sisteme de climatizare și dotarea cu aparatură de ultimă genereție mși cu mobilier medical. La acest contract de finanțare avem deja proiectul de execuție actualizat”, a afirmat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.
Potrivit edilului, licitaţia pentru desemnarea executantului proiectului va fi demarat curând.
Proiectul prevede, potrivit primăriei, şi dotarea cu mobilier medical, instalații de dezinfecție a aerului, echipamente IT și birotică, mașini de curățenie; dotarea cu instrumentar și aparatură de ultimă generație pentru urmatoarele specialități medicale: cardiologie, medicina muncii, ortopedie, obstetrică – ginecologie, planning familial, neurologie, psihiatrie, alergologie, stomatologie, oftalmologie, chirurgie, urologie, dermatologie, ORL; ecografe ultraperformante în cabinetele de cardiologie, explorări funcționale, ginecologie și urologie; unit dentar de ultimă generație pentru cabinetul de stomatologie; autorefractometru, oftalmoscop, tonometru non contact cu pahimetru, biomicroscop, lensmetru automat, tomograf in coerență optică și perimetru computerizat; cabină audiometrică, audiometru cu imprimantă audiolab V4, stereomicroscop de examinare cu linie video și monitor și un sistem de videoendoscopie și fibroscopie FULL HD; dermatoscop și un uretroscop”, conform reprezentanţilor primăriei.
La rândul său, doctorul Liviu Radu, managerul interimar al Spitalului “Filantropia” din Craiova a declarat: “Acest contract de finanţare vine în continuarea altor investiţii care au fost făcute în ultimii ani la Filantropia. Neonatologia este aproape gata şi cred că săptămâna viitoare vom face recepţia. În ceea ce priveşte Ambulatoriul de specialitate, este o investiţie pe care o aşteptam de mult timp. În momentul de faţă medicii noştri îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu pe care ni l-a pus la dispoziţie primăria. Este foarte important că prin acest proiect vom avea apartură medicală de ultimă generaţie”.