marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Sătenii din Nadăş s-au adunat, din nou, la Tribunalul Olt

50 de săteni din satul Nadăş, judeţul Arad, şi susţinători ai acestora au fost prezenţi din nou, miercuri, la Tribunalul Olt din Slatina, unde se judecă o contestaţie în anulare la decizia prin care aproape întreaga localitate a fost retrocedată.

 

Calea extraordinară de atac în instanţă vine după ce, în luna februarie, tot Tribunalul Olt a decis ca satul arădean Nadăş să reintre în proprietatea familiei Colţeu, care a fost împroprietărită, în anul 2006, cu aproape toate terenurile din localitate. Unul dintre săteni, Nicolae Rad, susţine că decizia instanţei a fost luată fără a se ţine cont de faptul că certificatul de moştenitor prezentat de familia Colţeu a fost declarat ca fiind fals printr-o decizie care a rămas definitivă.

 

Am venit la Tribunalul Olt pentru că s-a făcut o contestaţie a decizie 7 din 5 februarie 2019, un recurs care s-a judecat tot aici şi s-a admis recursul familiei Colţeu şi s-au respins toate celelalte cereri. Am pierdut pentru că nu s-a luat în calcul faptul că certificatul de moştenitor este desfiinţat de vreo doi ani, de către Curtea de Apel Timişoara, decizie rămasă definitivă la Înalta Curte. Aceasta este ultima cale de atac”, a declarat Rad.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a adăugat că a venit alături de mai mulţi tineri din sat, care vor să ştie dacă mai au un viitor în Nadăş.

Astăzi am venit cu tinerii din sat, la cererea lor. Ne-au cerut să vină la Tribunalul Olt pentru că astăzi se judecă  soarta satului Nadăş şi a oamenilor de aici,  a tinerilor inclusiv. Ei vor să ştie dacă mai au un viitor în acest sat. Sunt optimist şi sper să fie bine”, a conchis Nicolae Rad.    

 

Oamenii se tem că vor rămâne pe drumuri

Am venit pentru viitorul nostru, să ştim dacă vom putea sta în sat sau nu. Locuiesc cu părinţii şi nu ştiu unde vom merge, dacă se menţine decizia. Cred că vom rămâne pe drumuri”, a declarat unul dintre tineri.

Pe lângă sătenii din Nadăş, la Tribunalul Olt au fost prezenţi şi mai mulţi susţinători ai oamenilor. Vasile Zărnescu, din Bucureşti, a venit îmbrăcat în straie populare şi speră că decizia instanţei va fi cea dreaptă.

Am venit de la Bucureşti pentru a-i sprijini moralmente şi afectiv, ştiind că vor câştiga pentru că certificatul de moştenitor a fost fals şi ca atare trebuie anulat. În plus, autorii acestui certificat falsificat trebuie pedepsit conform legii astfel încât să nu mai aibă nimeni curajul să facă astfel de escrocherii. Tot Ardealul şi toată ţara este plin de restituiri ilegale”, a declarat Zărnescu.

În luna februarie, magistraţii olteni au respins cererile de revizuire formulate de Comisia Locală de fond funciar Tauţ şi Comisia Judeţeană de fond funciar Arad, pe motiv că au fost „tardive”, această decizie fiind contestată acum prin cale extraordinară de atac.

Decizia de la Judecătoria Ineu, prin care familia Colţeu a fost împroprietărită, în 2006, cu peste 8.700 de hectare de păduri şi terenuri agricole din satul Nadăş, judeţul Arad, a fost total schimbată de Judecătoria Balş, în septembrie 2017.

Astfel, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că testamentul prin care familia Colţeu a moştenit satul este fals, Judecătoria Balş, din judeţul Olt, a admis cererea de revizuire a sentinţei Judecătoriei Ineu, prin care familia Colţeu a primit satul Nadăş.

Această cerere de revizuire a fost înaintată de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Arad, iar judecătorii bălşeni au decis că sentinţa de la Ineu, din anul 2006, este greşită, astfel că au modificat-o complet.

Decizia Judecătoriei Balş nu a fost definitivă, putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Olt. Această instanţă din urmă a decis retrimiterea dosarului la Balş pentru a fi rejudecat.

În 2006, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soţilor Viorica şi Mihai Colţeu prin care se cerea anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei judeţene şi Comisiei locale Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Instanţa a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.762 hectare de teren şi pădure, împreună cu clădirile sau alte construcţii aflate pe acestea.

Iniţial, atât Comisia locală Tauţ, cât şi Comisia judeţeană Arad au respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată formulată de soţii Colţeu.

În anul 2009, familia Colţeu a intabulat suprafaţa de aproape 9.000 de hectare din Nadăş, aproape tot extravilanul satului, dobândită în instanţă. În 2014, DNA Timişoara a descins la două cabinete notariale din Arad şi la un ocol silvic din satul Nadăş, care aparţine familiei Colţeu.

În iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă contestaţiile în dosarul în care Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat, la sfârşitul anului 2016, mai multe documente de moştenire a celor aproape 8.800 de hectare de terenuri de teren şi pădure care aparţin satului Nadăş.

Localnicii din Nadăş au susţinut mereu că familia Colţeu a obţinut de la stat terenuri la care nu ar fi avut dreptul pentru că ar fi falsificat documentele de moştenire.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare, Tribunalul Olt a rămas în pronunţare.

 

 

Politica