sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Guvernul a promis rate la jumătate, dar a reuşit exact opusul

Ratele la unele credite sunt mai mari, după ce indicele ROBOR a fost înlocuit cu noul indice pentru împrumuturi, în ciuda faptului că guvernanţii au promis că românii vor plăti rate la jumătate, până la finalul acestui an, conform calculelor făcute de finzoom.ro şi preluate de Adevărul. Cu toate că noul IRCC este mai mic cu aproximativ un punct procentual decât ROBOR (2,36% faţă de 3,2%), acum putem întâlni rate mai mari la unele credite, faţă de luna aprilie, când referinţa era ROBOR. S-a mers pe o simulare de calcul pentru un împrumut ipotecar de 250.000 de euro, pe 30 de ani.

Mai precis, la două bănci ratele sunt mai mari decât în aprilie, cu până aproape de 100 lei, în timp ce la majoritatea băncilor ele sunt mai mici, cu sume cuprinse între 13 şi 118 lei.

Astfel, în cazul Alpha Bank, la un credit de 250.000 lei pe 30 de ani, rata lunară ar fi fost de 1.585 lei, dacă luam în calcul ROBOR din aprilie. În funcţie de noul IRCC, rata lunară se ridică acum la 1.598 lei, deci este cu 13 lei mai scumpă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceeaşi situaţie este şi în cazul First Bank. La un credit de 250.000 lei pe 30 de ani, rata lunară ar fi fost în funcţie de ROBOR 1.449 lei, la un împrumut cu dobândă fixă, în timp ce în funcţie de IRCC rata creşte la 1.545 lei. Rata este, aşadar, cu 96 lei mai scumpă. Este important însă de precizat că, în cazul unei dobânzi variabile, rata scade cu 70 lei.

Există o bancă la care costul împrumutului rămâne acelaşi. Este vorba despre UniCredit Bank, la care rata lunară este de 2.002 lei, atât în funcţie de ROBOR, cât şi de IRCC, la o dobândă fixă. La dobândă variabilă, rata scade cu 63 lei.
Cea mai mare ieftinire a creditului o regăsim la Banca Transilvania, unde rata scade de la 1.675 lei, în funcţie de ROBOR, la 1.557 lei, în funcţie de IRCC. Rata se diminuează, astfel, lunar, cu 118 lei.
O ieftinire similară o găsim şi la Patria Bank, unde rata scade cu 112 lei, de la 1.591 lei, în funcţie de ROBOR, la 1.479 lei, în funcţie de IRCC.
Scăderi notabile de rată putem vedea şi la BCR, unde rata la creditul cu dobândă variabilă scade cu 98 lei, în timp ce la dobândă fixă scade cu numai 33 lei. La BRD rata scade cu 44 lei, de la 1.692 lei la 1.648 lei. Cu aceeaşi sumă scade şi la ING Bank, de la 1.544 lei, la 1.500 lei. La Leumi Bank, rata scade cu 61 lei, de la 1.633 lei la 1.561 lei, în timp ce la Libra Internet Bank găsim cea mai mică scădere de rată, de 20 lei, de la 1.536 lei la 1.516 lei.

Guvernul a înlocuit ROBOR cu IRCC cu intenţia să scadă ratele românilor, dar în acelaşi timp s-a asigurat că îi vor intra şi nişte bani în buzunar, prin introducerea taxei pe activele băncilor. De exemplu, BCR a estimat că va plăti o „taxă pe lăcomie“ de 20 milioane de euro, în acest an, în timp ce BRD a estimat o taxă bancară de circa 16 milioane de euro.

Doar două bănci au menţinut marjele la acelaşi nivel: Raiffeisen Bank şi CEC Bank. Majoritatea celorlalte au crescut marjele, în special la creditele ipotecare, la cele de consum unele fiind însă scăzute.

Politica