sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Morile de apă de la Rudăria, unice în Europa de Est, vizitate de mii de turişti anual

Cele 22 de mori de apă de la Rudăria, aflate în judeţul Caraş-Severin şi incluse în patrimoniul mondial UNESCO, sunt vizitate în fiecare an de câteva mii de turişti, rezervaţia mulinologică fiind unică în Europa de Est.

Potrivit Mediafax, pe râul Rudărica se află 22 de mori de apă cu ciutură, toate fiind funcţionale. Acestea sunt în proprietatea câtorva familii din comună şi macină făină de peste un secol. Morile poartă numele constructorului, al locului în care sunt amplasate sau al unei „familii-şef”, precum „Îndărătnica de la perete”, „Moara din ţarină” sau „Popascu”.

Rezervaţia mulinologică de la Rudăria, fosta denumire a comunei Eftimie Murgu, este unică în Europa de Est, fiind vizitată în fiecare an de câteva mii de turişti, români şi străini. Unul dintre motive este şi acela că se află foarte aproape de Cascada Bigăr, desemnată cea mai spectaculoasă din lume, în urmă cu câţiva ani. În anul 2004, morile de apă de la Rudăria au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În perioada interbelică existau 48 de mori de apă, dar după al Doilea Război Mondial mai mult de jumătate au fost distruse, astfel că în prezent mai există 22, toate fiind funcţionale. Morile aparţin rudărenilor, oamenilor din Rudăria, nu vin persoane din alte localităţi să macine făină. Cel mai mult mă bucură că încep să fie vizitate de turişti din străinătate. Vin oameni din întreaga Europă, în special din Germania, Austria, Italia, Spania, Ungaria sau Serbia. Oamenii află de mori de pe Internet, în primul rând. Morile sunt vizitate de câteva mii de turişti în fiecare an, iar vara vin cele mai multe persoane”, a afirmat primarul comunei Eftimie Murgu.

Politica