sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Bullying-ul pe internet, fenomen nociv care a scăpat de sub control

Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoţional şi fizic asupra copiilor de către alţi copii şi se manifestă foarte des în mediul şcolar, dar nu numai. De câţiva ani, acest fenomen s-a mutat în mediul online şi a devenit deosebit de periculos şi de imprevizibil.

Internetul este mediul unde cel care abuzează nu are nevoie de muşchi, ci de o falsă identitate şi informaţii compromiţătoare despre cel abuzat. Potrivit psihologului Lenke Iuhoş, specialist în psihologia adolescenţilor, fenomenul de cyberbullying este de cel puţin 10 ori mai periculos decât hărţuirea la şcoală, deoarece elementele de identificare a abuzatorului lipsesc, drept pentru care nu va exista un punct în care abuzatorul să înceteze acţiunile.

Dimpotrivă, se va hrăni cu suferinţa celui abuzat, iar cu cât teama acestuia este mai mare, iar controlul său devine tot mai evident, cu atât abuzatorul va recurge la metode şi mai inventive pentru a-l traumatiza.

Specialistul recomandă câteva acţiuni pe care adolescenţii abuzaţi ar putea să le întreprindă atunci când sunt hărţuiţi online de un cont anonim:

1. Nu este vina ta! „Tu doar ai simţit nevoia să comunici cu cineva, să socializezi, să fii deschis către nou, aşadar nu este vina ta că ai avut ghinionul de a da peste o persoană care nu ţi-a apreciat sinceritatea, încrederea, ba chiar le-a folosit împotriva ta. Ia-o ca pe o lecţie de viaţă, deoarece vei mai cunoaşte oameni care nu merită încrederea ta şi vei învăţa în timp să îi triezi“, explică psihologul Lenke Iuhoş.

2. Nu mai răspunde celui care te hărţuieşte şi blochează-i profilul. „Persoana care te hărţuieşte online se hrăneşte cu fricile tale, aşadar cea mai greşită strategie este să escaladezi discuţiile cu el. Dacă îi vei întrerupe fluxul comunicaţional, acesta se va plictisi şi se va îndrepta către altă victimă căreia să-i afle slăbiciunile şi să le exploateze. Atâta timp cât nu îi răspunzi, nu reprezinţi un interes pentru el. Ideal este să îi blochezi profilul, astfel încât să nu te mai poată contacta.“

3. Salvează toată conversaţia! „Vorbele se pierd, dar ce e scris rămâne. În cazul în care te simţi atacat, poţi face un fişier cu acele vorbe scrise. Salvează tot ceea ce este scris şi e deranjant, nu lăsa să treacă timp, mai ales că sunt uşor de şters. E bine să ştii că în cazul în care trebuie să reproduci conversaţia, e posibil să nu poţi reda exact cum ţi s-a adresat. În altă ordine de idei, când salvezi o discuţie, aceea se salvează ca o cronologie cu dată şi oră, acestea fiind elemente foarte importante în astfel de situaţii ameninţătoare. Nu uita că are o importanţă aparte şi numărul cuvintelor jignitoare, a pozelor care chiar nu pot fi descrise cu exactitate. Salvarea celor scrise respectă realitatea.“

4. Schimbă-ţi parola, protejează-ţi contul! „A te proteja este deja un pas sigur spre independenţă, iar autonomia personală se învaţă prin experienţă. Află că e bine să ştii ce e periculos pentru tine, prin discuţii simple cu adulţii din familie sau din şcoală. Lumea online-ului e plină de efecte care nu sunt bune pentru noi. Aşa sunt şi acele persoane care arată că glumesc, însă intră direct în viaţa noastră umilind şi jignind. E uşor de facut un pas foarte sigur, să schimbi parola pentru a-ţi proteja contul personal. Acest lucru ţine de tine intimitatea ta. Schimbările, şi în cazul parolei, reîmprospătează situaţia neplăcută.“

5. Cere ajutor fără să-ţi fie ruşine! „Ajutorul se cere, e normal să nu ştii ce să faci în situaţii deranjante, care pot fi dăunătoare sau chiar periculoase pentru viaţa ta. Orice moment de criză are clipe în care oamenii decid şi acţionează mai bine împreună. Acele atacuri de pe internet nu sunt nişte mesaje normale, acceptate de societate, aşadar să ceri ajutorul atunci când simţi un abuz prin mesaje, comentarii la profil, înseamna că eşti o persoană responsanbilă“, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

sursa: Adevărul

Politica