sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Gorj. Parc Aventura, “magnet” pentru turiștii din Rânca

Staţiunea Rânca nu a dus lipsă de turişti în vacanţa de Paşte. Deşi nu s-au ocupat prea multe locuri de cazare, mulţi iubitori de munte se distrează în staţiune. Parcul de aventură din Rânca s-a umplut de turişti dornici de aventură. Au încercat trasee suspendate, pe tiroliană, mai ales că mişcarea este numai bună după mesele bogate de la cabane, scrie Panduru.

Zeci de turişti au luat cu asalt parcul de aventură din staţiunea Rânca. Pentru că nici nu există alte oportunităţi de distracţie în staţiune, cei care au ajuns în zonă au vrut să profite de fiecare moment petrecut la munte. „S-a luat mare parte din zăpadă, am putut să funcţionăm în ideea în care sunt şi sărbătorile de Paşti, am zis că turiştii vin în staţiune şi să fim şi noi la dispoziţia lor. Parcul cuprinde 7 trasee. Două dintre ele se pretează copiilor între 2 şi 6 ani, iar celelalte, de la 7 ani în sus. Sunt două uşoare, două medii şi unul de grad mai avansat. Avem un traseu doar de tiroliene, iar celelalte trasee de aventură au şi ele tiroliene. Sunt poduri suspendate, de diferite forme, cu grad de dificultate diferit. Toată lumea primeşte ham, cască şi se face un instructaj fără de care nu se poate intra pe traseele din parc”, a explicat Ionuţ Ghiţu, administratorul parcului de aventură.

De la mic la mare, turiştii au lăsat deoparte teama de înălţime şi s-au aventurat pe traseele dintre copaci şi văi. „Am opt ani. Sunt din Bucureşti. Am făcut până acum trei trasee. Nu mi-e teamă pentru că am mai fost aici. Sus, am avut ceva emoţii, dar am trecut cu bine. Mai vreau să mai urc”, ne-a spus cel mai mic turist din parc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica