În Munţii Făgărş, la peste 2000 de metri, e iarnă în toată regula, aşa că cei care-şi vor petrece următoarele zile la altitudine, în Argeş, vor avea, de Paşte, atmosferă de Crăciun.
Dacă la altitudini mai mici de 2000 de metri. vremea mai aduce a primăvară, la cote mai înalte, totul e acoperit de zăpadă încheţată.
Potrivit şefului Salvamont Argeş, „La Bâlea, pe plartforma de măsurare a stratului, zăpada are 185 de centimetri. În Munţii Făgăraş, riscul de avalanşă este de gradul 2, dar doar la peste 1800 de metri, eu aş spune chiar mai mult, pentru că în partea de jos, până pe la 1800 m, aproape că nu mai e zăpadă. A nins în ultimrele zile, vreo 10 cm strat nou, o zăpadă foarte umedă, peste stratul vechi, care este foarte îngheţat, foarte compact, numai că de ieri dimineaţă, până acum, a dispărut toată zăpada proaspătă şi a rămas stratul vechi, de zăpadă îngheţată, de firn, aşa îi spune”
Salvamontiştii argeşeni îi sfătuies pe cei care-şi petrec sejurul de Paşte la munte e să nu se aventureze pe trasee, mai ales dacă n-au echipament de munte, ci să rămână în preajma cabanelor.
„Traseele sunt în continuare închise pentru că partea superioară, cea care ajunge în creastă, este cu zăpadă şi este expusă riscului de avalanşă sau riscului de alunecare. Dacă nu ai colţari în picioare, nu ai beţe de schi sau pioleţi în mână, riscul să se întâmple accidente este foarte mare din cauza alunecării. Sunt mulţi care, pentru o traversare de 10 metri, riscă, chiar dacă au colţari. Sunt cazuri foarte multe, în care zic că trec repede şi alunecă tocmai acolo, iar până jos accelerează la 100 km pe oră şi se lovesc de stânci. În perioada mai – iunie, se întâmplă. Am avut multe cazuri mortale. Sfatul nostru este să nu urce decât pe porţiunile uscate, de jos, de lângă cabane, iar când dau de zone de zăpadă, să se întoarcă. Nu-i sfătuiesc să urce pe trasee, să le parcurgă integral, pentru că este periculos încă”, mai spune şeful Salvamont Argeş.