luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Poliţist din Slatina, acuzat că ar fi ameninţat cu moartea o jurnalistă

Un slătinean, ofiţer al Academiei de Poliţie din Bucureşti, a fost identificat ca fiind cel care ar fi trimis mesaje de ameninţare cu moartea ziaristei Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de învăţământ.

Ofiţerul a fost depistat, miercuri dimineaţa, în Slatina şi urmează să fie adus la audieri în Bucureşti. Bărbatul lucrează la o structură de suport.
Potrivit g4media.ro, este vorba despre George Adrian Bărbulescu, în vârstă de 24 de ani. El a absolvit Academia de Poliție, anul trecut, și nu este înscris la școala doctorală.
Totodată, colegii săi din IGPR au făcut percheziţii la locuinţa sa şi la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.
„A fost identificată persoana care m-a amenințat cu moartea. Este un ofițer de poliție, angajat al Academiei de Poliție. Sunt într-o evidentă stare de consternare. Un ofițer de poliție, pus să apere legea, amenință cu moartea un ziarist de investigație. Este inimaginabil așa ceva! Sper că de data asta va exista puțină onoare prin structurile de conducere ale Academiei de Poliție. Revin”, a confirmat Emilia Şercan, pe Facebook.
Recent, Emilia Şercan a publicat pe Facebook mesajul de ameninţare pe care l-a primit, precizând că a cenzurat o parte din conţinut pentru a-i proteja pe cei dragi ei. Jurnalista susţine că ameninţarea vine în contextul în care în ultima perioadă a publicat mai multe informaţii compromiţătoare despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Intene.
„Luni seara, la ora 21.05, am primit un mesaj de ameninţare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informaţii despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire. De patru ani scriu aproape exclusiv despre tezele de doctorat plagiate ale unor oficiali ai statului, unii dintre cei mai puternici oameni din România fiind subiectul dezvăluirilor mele. Anchetele despre tezele de doctorat plagiate au expus o cutremurătoare reţea de complicităţi, putere, influenţă şi bani construită pe impostură la cel mai înalt nivel al instituţiilor statului. Până acum am fost înjurată, intimidată, urmărită, s-a încercat compromiterea mea, însă de data asta s-a trecut la un alt nivel”, a scris Emilia Şercan pe pagina personală de Facebook.

Politica