Anca Koc, Vicepreședinte ALDE Craiova:”Este inacceptabil ca în 2019, într-un oraș precum Craiova, niște oameni să fie lăsați sa trăiască într-un focar de infecție, așa cum este cel din Craiovița Nouă- Cornițoiu, stradă Constantin Brâncoveanu ”
ALDE Craiova reiterează prin acest material de presă sesizarea făcută către primăria Craiova de către colega noastră Anca Koc împreună cu mai mulți cetățeni din zonă pentru rezolvarea rapidă a situației celor doi oameni care ”trăiesc” în focarul de infecție de pe stradă Brâncoveanu.
”Am făcut fotografii care să ateste crunta realitate, am strâns semnături din partea cetățenilor din zonă în sprijinul sesizării oficiale făcute către domnul primar, am făcut o interpelare în Consiliul Municipal prin consilierul nostru Dumitru Mănescu. Acum este nevoie de acțiune urgentă din partea autorităților pentru igienizarea zonei și găsirea unei soluții locative minim decente pentru acești doi oameni”, afirmă Anca Koc, vicepreședinte ALDE Craiova, inițiatoarea sesizării către Primarul Craiovei.
ALDE Craiova consideră inacceptabilă această situație care trenează de mai multă vreme. Această pată de pe obrazul orașului nostru trebuie ștearsă prin acțiune imediată de către autorități.
ALDE Craiova își exprimă speranța că primarul Craiovei va acționa imediat fără a mai aștepta cele 30 de zile legale pentru a da un răspuns scris sesizării oficiale.
BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ