Polițiștii din Târgu Cărbunești au fost anunțați prin apel la 112 de o femeie de 48 de ani din comuna gorjeană Țânțăreni, cu privire la faptul că fiul acesteia de 25 de ani ar fi exercitat acte de violență în propria locuință. Tânărul și-ar fi agresat mama și ar fi distrus, cu un scaun, pereții unei camere, în urma unor discuții contradictorii.
„Femeia nu a solicitat sprijinul ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și distrugere”, potrivit IPJ Gorj.
Oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care tânărul trebuie să păstreze distanța de 50 de metri față de victimă și locuința acesteia.