Vicepreşedintele ALDE, senatorul Varujan Vosganian a povestit sâmbătă, pe Facebook, că a părăsit prima reuniune PSD la care a participat vreodată, după ce i-a ”ascultat pe distinşii oratori vorbind despre guvernarea (doar a) PSD, despre faptul că toţi românii de bună credinţă sunt la PSD etc”, scrie Mediafax.
”Sunt, încă, la vârsta noutăţilor, chiar dacă am trei decenii de experienţă politică. Astăzi, răspunzând cu politeţe unei invitaţii, am participat pentru prima oară în viaţa mea la o întrunire PSD, cea a organizaţiei Iaşi. I-am ascultat pe distinşii oratori vorbind despre guvernarea (doar a) PSD, despre faptul că toţi românii de bună credinţă sunt la PSD etc.etc., drept care, după vreun ceas, am socotit că e mai bine să plec, ca să nu-i tulbur”, a scris Varujan Varujan pe Facebok.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Viorica Dăncilă au participat sâmbătă, la Iaşi, la alegerile din organizaţia locală a partidului.