Voluntarii de al Herculane Project au anunţat că adună bani pentru punerea în siguranţă a Băilor Imperiale Neptun, cel mai impozant ansamblul de clădiri din Herculane.
Potrivit Adevărul, la începutul acestui an, o parte din acoperişul acestei clădiri s-a prăbuşit din cauza degradării. Cei de la Herculae Project vor să strângă din donaţii 100 de mii de euro, bani care vor fi folosiţi pentru repararea acoperişului, dar şi pentru lucrări necesare la structura de rezistenţă a clădirii.
“Am cercetat toate cele 62 de încăperi singulare pe trei straturi, am scanat faţada principală şi accesul principal cu ajutorul a două firme, am mapat degradări, având un cumul de 265 de planşe de degradări, am făcut releveele exacte ale casei, şi am documentat detaliile şi ornamentele. Şi totuşi… o parte din casă s-a prăbuşit în februarie. Acum, acel sector al casei este atât de degradat încât numărăm zilele până la prăbuşirea totală a acestuia. Singurul obstacol pe care îl avem sunt lipsa fondurilor. Banii de la Primărie sunt insuficienţi, iar acolo unde există promisiuni din partea unor instituţii ale Statului… nu avem certitudinea că ele vor fi onorate”, arată Oana Chirilă, reprezentanta Herculane Project în apelul lansat pe reţelele de socializare pentru strângerea fondurilor.
Tânăra arhitectă spune că e necesară demararea urgentă a lucrărilor de punere în siguranţă.
“Pentru punerea în siguranţă a imobilului ne trebuie în prima etapă 100.000 de euro. Chiar dacă clădirea este a primăriei şi există un proprietar privat pe teren, această intervenţie este singura pe care noi o putem face şi este foarte importantă, pentru că altfel tot mai multe părţi se vor prăbuşi. Ne propunem să facem lucrări în zona de învelitoare şi şarpanta, practic acolo unde există probleme să le rezolvăm. Să înlocuim jgheaburi şi burlane, pentru o scurgere corectă a apei, pentru că apa este cel mai mare duşman al clădirii. După care, vom avea o serie de sprijiniri structurale, pentru că sunt probleme pe partea de structură, închideri, ca să nu se mai intre în clădire, va trebui să facem o igenizare, va trebui să curăţăm partea din spate, pentru că bucăţi din stâncile care sunt în spate au căzut şi au degradate zidurile. Va trebui să face lucrări de protecţie la fântâna şi elemetele decorative din clădire”, ne-a declarat Oana Chirilă.
Prin lucrările propuse clădirea va fi adusă într-un stadiu de conservare, până când administraţia locală va face rost de fonduri pentru reabilitarea totală. Donaţiile se pot face în contul Asociatia LOCUS: RO17BTRLRONCRT0421032701,CUI 38615380 sau https://www.paypal.me/asociatialocus
foto: Facebook