sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcean, condamnat la închisoare după ce a mituit un polițist

Un bărbat din Vâlcea a fost prins în flagrant în timp ce mituia un polițist, după ce a fost prins conducând pe drumurile publice cu un permis necorespunzător categoriei din care făcea parte autovehiculul.

Incidentul a avut loc în octombrie 2018, când șoferul a fost oprit de un polițist rutier din cadrul Poliției orașului Băile Olănești. Pentru a nu i se întocmi dosar penal, conducătorul auto a încercat să-l mituiască pe omul legii, promițându-i o sumă de bani. Numai că planul vâlceanului n-a dat roade, iar agentul rutier a denunțat cazul la DGA Vâlcea. Ofițerii anticorupție au organizat un flagrant, iar suspectul a fost prins chiar în biroul polițistului când îl mituia pe acesta cu 50 de euro și 70 de lei.

Inculpatul a fost trimis în judecată la doar o săptămână după ce oamenii legii l-au prins în flagrant. PE 27 martie 2019 judecătorii Tribunalului Vâlcea l-au condamnat pe bărbat la 2 ani de închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității în comuna Vlădești. În plus, banii cu care a încercat să-l mituiască pe polițist, au fost confiscați.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica