Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj se aşteaptă ca aproximativ 4.000 de miei să fie sacrificaţi cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an, potrivit Adevărul.
Sacrificarea şi comercializarea se vor face în trei centre din localităţile Târgu Jiu, Novaci şi Motru.
„De luni, societatea Edilitara va amenaja în Târgu Jiu centrul de sacrificare temporară a mieilor, iar de marţi vor putea să vină fermierii. Din experienţa anilor trecuţi, s-au sacrificat în jur de 4.000 de capete în cele trei centre din Târgu, Novaci şi Motru. Am trimis adrese către cele trei primării, iar cea de la Motru ne-a notificat că doreşte să autorizăm temporar activitatea de sacrificare. Aşteptăm să primim cereri şi de la celelalte două Primării“, a spus Nicolae Călescu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj.
Acesta a discutat cu fermierii şi a aflat că preţul pentru un kilogram de miel va fi la fel ca anul trecut: „Din ce am discutat cu crescătorii de ovine, aceştia s-au orientat la un preţ aproximativ de 25 de lei pentru un kilogram de miel. Preţul este la fel ca cel de anul trecut. Mieii vor fi mai mari pentru că vor avea mai mult timp să crească“.