miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlceancă dusa la Psihiatrie după ce și-a înjunghiat iubitul

De la o ceartă conjugală s-a ajuns la o tragedie. Un bărbat a fost înjunghiat de concubina sa, mai tânără cu aproape 30 de ani. Ambii au ajuns la spital. Ea, la Psihiatrie.

Un bărbat de 51 de ani s-a luat la ceartă cu iubita sa, de 22 ani, într-un apartament de pe strada Nicolae Iorga, din municipiul Râmnicu Vâlcea, la sfârșitul săptămânii trecute.

Ambii au pus mâna pe cuțit, iar femeia a trecut la acțiune și l-a injunghiat pe bărbat în zona toracelui, după ce acesta ar fi zgâriat-o. El a fost transportat la SJU Vâlcea pentru îngrijiri medicale, iar ea a fost dusă la Secția de Psihiatrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„La data de 4 aprilie, poliţiştii au fost sesizaţi (telefonic – n.r.) de un bărbat de 50 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a reclamat faptul că a fost victima unei agresiuni fizice. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, iar din pimele cercetări s-a constatat că pe fondul unor neînţelegeri şi a consumului de alcool, concubina acestuia de 22 de ani, ar fi devenit violentă, iar cu un cuţit de bucătărie l-ar fi înjunghiat în zona toracelui. În momentul de faţă, starea bărbatului este stabilă. Tânăra prezenta la nivelul corpului unele escoriaţii, se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a momentului când au fost produse”, au transmis poliţiştii din Vâlcea.

Polițiștii au întocmit un dosar pentru lovire şi alte violenţe și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a celor întamplate.

Politica