sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 130 de kilograme de droguri, găsite pe plajele de pe litoralul românesc

Poliţiştii şi jandarmii, sub coordonarea DIICOT, au găsit şi ridicat, vineri şi sâmbătă, peste 130 de kilograme de droguri pe plajele de pe litoralul românesc, anunţă Poliţia Română. Căutările continuă şi duminică, scrie Mediafax.

Pe 29 martie 2019, procurorii DIICOT au adus la sediul central din Capitală saci întregi de cocaină găsiţi într-o şalupă din Delta Dunarii, drogurile având o valoare estimată pe piaţă de 300 de milioane de euro. Anchetatorii au fost sesizaţi după ce, pe raza unei localităţi din judeţul Tulcea, dintr-o dubiţă înmatriculată în România a căzut un pachet ambalat conţinând un kilogram de cocaină, cu puritate de 90%.

Apoi ancheta poliţiştilor şi a procurorilor a dus la descoperirea a aproape o tonă de cocaină, în interiorul unei bărci de pe malul Mării Negre, în Sfântu Gheorghe. Întreaga captură de cocaină avea o puritate de 90%, anunţa atunci procurorul-şef DIICOT Felix Bănilă, care preciza că, pe piaţa drogurilor, la momentul vânzării, această cantitate urma să fie triplată, prin combinarea cu diferite substanţe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Drogurile proveneau din America de Sud şi au fost transportate în România pe cale maritimă.

sursa: Mediafax

Politica