sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mick Jagger a trecut cu bine peste operaţia pe cord

Mick Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, în vârstă de 75 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord, pentru înlocuirea unei valve şi, în prezent, se recuperează, potrivit mirror.co.uk.

Platforma online Tonight Billboard informează că rockerul a fost supus intervenţiei chirurgicale săptămâna aceasta, într-un spital din New York, SUA.

Intervenţia chirurgicală era necesară pentru că tulburarea de care suferea Jagger ar fi putut duce la insuficienţă cardiacă şi chiar la deces în urma unui infarct.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Purtătorii de cuvânt ai artistului şi ai trupei nu au comentat informaţiile.

Pe 30 martie, trupa The Rolling Stones a anunţat că va amâna toate concertele incluse într-un turneu nord-american, programat în perioada 20 aprilie – 29 iunie, pentru a-i permite lui Jagger să urmeze un tratament medical, dar nu au specificat natura problemei. Membrii trupei au adăugat că se aşteaptă ca Jagger să se recupereze complet.

Politica