Iohannis a anunţat că a transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele 2 probleme de interes naţional supuse consultării la referendumul din 26 mai, potrivit Mediafax.
Prima: Interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie
Preşedintele Klaus Iohannis va chema la consultări, săptămâna viitoare, reprezentanţii partidelor parlamentare, pe tema referendumului care va avea loc pe 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare, au precizat pentru MEDIAFAX surse politice.
De altfel, Klaus Iohannis le-a spus luni jurnaliştilor prezenţi la Palatul Cotroceni, într-o discuţie informală, că va convoca partidele politice la consultări pe tema referendumului pe justiţie.
Preşedintele României a anunţat, luni, că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient şi mai puternic”.
Şeful statului a avut săptămâna trecută consultări pe tema referendumului pe justiţie cu reprezentanţii societăţii civile.







