sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Decizia instanţei în cazul Bălţii Craioviţa

Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză familiei Mititelu în procesul cu o asociaţie care se ocupă de protejarea habitatelor şi care a cerut anularea Hotărârii Consiliului Local Craiova n.r 350 din 30 mai 2013 privind aprobarea Planulu Urbanistic Zonal al Bălţii Craioviţa.

Documentul fusese acordat cu referire la construirea unui ansamblu rezidenţial cu destinaţia de locuinţe colective, funcţiuni complementare şi dotări – servicii, cu regim de înălţime P+1-2, maxim P+12-15, a unui parc comercial, cu regim de înălţime P+1-2 şi a unei zone agrement în municipiul Craiova, str. Calea Severinului – Balta Craioviţa, pe terenurile aparţinând familiei Mititelu. La vremea respectivă, Primăria şi-a manifestat interesul pentru teren.

Asociaţia cu pricina a contestat documentul, susţinând că în zonă există specii ce trebuie protejate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, definitiv în acest caz: „Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din OUG 195/2005, art. 18 alin. 9 din Legea 24/2007 pct. 22 al OUG 7/2011, OUG 85/2012. Respinge excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată. Cu majoritate: Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată la data de 27.03.2019 în condiţiile art. 402 raportat la art. 396 (2) Cpc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu opinie separată a doamnei judecător Andreea Tănase: Admite recursul. Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând dispune: Admite în parte acţiunea. Anulează HCL nr. 350/30.05.2013 şi avizele care au stat la baza adoptării acesteia. Menţine în rest sentinţa recurată. Definitivă. Pronunţată la data de 27.03.2019 în condiţiile art. 402 raportat la art. 396 (2) Cpc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Politica