O specie de floare unică în lume și protejată de lege care se găsește doar în zona Cazanele Dunării din Mehedinți a înflorit. Este vorba de laleaua galbenă de Cazanele. Laleaua de Cazane este o specie strict protejată și unicat în lume, monitorizată atent de Raluca Amalia Bălășoiu, biologul Parcului Natural Portile de Fier I.
Laleaua sălbatică bănățeană a devenit o atracție turistică, pasionați din țară și străinătate venind special în Clisura Dunării în perioada înfloririi pentru a o admira. Frumoasa plantă crește pe versanții abrupți ai masivului Ciucaru Mare, în zona Cazanelor și, datorită protecției se află în stare de conservare favorabilă.
Laleaua sălbatică este strict protejată de legislația din România și de Convenția de a Berna și poate fi admirată doar de la bordul ambarcațiunilor, pe Dunăre. Denumirea științifică este de Tulipa hungarica, fiind descoperită de botanistul Vincze Borbas în anul 1882. Înflorește la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie și rămâne înflorită până în luna mai.Laleaua sălbatică bănățeană este monitorizată permanent de specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, care au constatat că în ultimii ani și-a extins arealul, iar numărul lalelelor sălbatice a crescut la peste 8.000 de exemplare.