Echipament medical în valoare de peste 1 milion de euro a fost adus miercuri la Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre un aparat RMN, care va fi pus la dispoziţia pacienţilor în cel mult o lună de zile, informează Adevărul.
Aparatul de rezonanţă magnetico-nucleară a fost depozitat în clădirea special amenajată din curtea interioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. RMN-ul este destinat în primul rând pacienţilor spitalului. În baza relaţiilor contractuale cu Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate Vâlcea, vor putea avea acces gratuit la noua tehnologie toţi vâlcenii asiguraţi, în baza unui bilet de trimitere. Aparatul este interconectat atât cu clădirea în care a fost instalat, cât şi cu cea a spitalului.
Este primul RMN din istoria Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, un dispozitiv medical de înaltă performanţă, fiind lispit de acea radiaţie dăunătoare corpului uman şi cu ajutorul căruia se pot depista boli grave. Chiar dacă este o mare bucurie că-l avem, îmi doresc foarte tare ca acest RMN să stea mai mult degeaba şi cât mai puţini oameni să aibă nevoie de el. Va reprezenta însă o parte importantă din salvarea vieţii celor care vor avea nevoie de astfel de investigaţii imagistice”, a declarat cu acest prilej şeful administraţiei judeţene, Constantin Rădulescu, în subordinea căruia funcţionează spitalul judeţean.
Anul trecut, potrivit informaţiilor furnizate de aceeaşi sursă, Vâlcea a fost dotată cu aparatură medicală în valoare de 7,3 milioane de euro, fiind schimbate dispozitivele vechi, unele chiar din 1970. La eveniment a luat parte şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.