luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Obiectele de unică folosinţă din plastic, interzise de Parlamentul European

Parlamentul European a votat miercuri interzicerea la nivel european a obiectelor de unică folosinţă din plastic, cum ar fi paiele, tacâmurile şi beţişoarele pentru curăţarea urechilor, într-o încercare de a reduce poluarea mărilor şi oceanelor, potrivit Mediafax.

Proiectul de lege fusese deja aprobat în cadrul negocierilor cu statele membre. Măsura va intra în vigoare în 2021 şi a fost aprobată cu 560 de voturi pro şi doar 35 contra.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că Europa nu este cea mai mare sursă de poluare cu plastic, dar această măsură ar putea servi drept exemplu pentru restul lumii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe lângă interzicerea produselor de unică folosinţă din plastic pentru care există alternative, Uniunea Europeană va încuraja statele membre să reducă utilizarea ambalajelor din plastic şi să introducă reguli mai stricte în ceea ce priveşte etichetarea.

Noua lege stabileşte şi ţinte în ceea ce priveşte reciclarea. Astfel, până în 2029, 90% din sticlele din plastic ar trebui să fie colectate selectiv şi reciclate. De asemenea, până în 2025, aceste recipiente vor trebui să conţină cel puţin 25% plastic reciclat, procent care va trebui să crească la 30% până în 2030.

Potrivit Comisiei Europene, produsele care vor fi interzise prin această lege reprezintă 70% din deşeurile care ajung în mările şi oceanele lumii.

Politica