sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Criza din Marea Britanie a scos în stradă sute de mii de oameni

Sute de mii de oameni care se opun retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană s-au adunat sâmbătă pentru a mărşălui prin centrul Londrei, cerând un nou referendum, scrie Mediafax care citează Reuters.

Protestatarii au pornit spre centrul Londrei cu bannere proclamând că „cel mai bun acord nu este Brexitul” şi „cerem un vot al poporului” în ceea ce organizatorii au spus că au participat mai mult de un milion de oameni şi a fost cel mai mare protest anti-Brexit de până acum.

După trei ani de dezbateri, încă nu se ştie cum, când sau chiar dacă Brexitul se va întâmpla, pe măsură ce Theresa May încearcă să tragă o ieşire din cea mai gravă criză politică din ultimii zeci de ani din Marea Britanie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

May a sugerat, vineri, că s-ar putea să nu poată să treacă săptămâna viitoare prin Parlament acordul Brexit. The Times şi Daily Telegraph au anunţat că presiunea asupra premierului pentru a demisiona creşte.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat vineri că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană depinde de Londra, în condiţiile în care liderii din Blocul comunitar au stabilit un plan în două părţi privind Brexit, relatează site-ul postului BBC.

Dacă Parlamentul britanic va aproba acordul negociat de Theresa May cu Bruxelles, Brexit-ul va fi amânat până pe 22 mai.

Dacă acordul nu va fi aprobat, însă, ieşirea Marii Britanii din UE va fi amânată doar până pe 12 aprilie.

În acest context, Donald Tusk a declarat că „orice este posibil până pe 12 aprilie”, inclusiv o amânare mai îndelungată sau anularea Brexit.

Politica