Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea a fost înhumat, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, la Noua Catedrală de la Curtea de Argeş, la care au participat sute de oameni, printre cei prezenţi fiind şi fostul principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai, precum şi Paul Lambrino, scrie Mediafax.
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, a lipsit de la ceremonia de înhumare a Regelui Carol al II-lea, ea fiind reprezentată de principele Radu şi de două dintre surori.
Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea, Regele Culturii, cum a fost numit el, a fost purtat pe umeri de militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” până la nouă necropolă unde a fost înhumat într-o ceremonie privată la care a participat doar Casa Regală.
În Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş îşi dorm somnul de veci Regele Mihai şi Regina Ana.
Printre sutele de oameni care au participat la slujba de înhumare s-au numărat şi fostul principe Nicolae, alături de soţia sa, dar şi Paul Lambrino.