sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Stănescu îl vrea pe Manda europarlamentar

Preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, se numără printre liderii organizaţiilor PSD din Oltenia care au semnat, marţi, o scrisoare adresată CExN al partidului prin care îşi arată susţinerea ca preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, să fie printre primii cinci pe lista formaţiunii la alegerile pentru Parlamentul European.

Social-democraţii din Oltenia îl vor pe Manda printre primii cinci candidaţi PSD la europarlamentare.

Cei cinci lideri PSD din regiunea Oltenia, Paul Stănescu (Olt), Aladin Georgescu (Mehedinţi), Constantin Rădulescu (Vâlcea), Claudiu Manda (Dolj) şi Mihai Weber (Gorj) au semnat, marţi, o scrisoare adresată Comitetului Executiv Naţional al PSD prin care cer ca în primele cinci poziţii ale listei la alegerile europarlamentare să figureze şi Claudiu Manda.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lista pentru alegerile europarlamentare va fi finalizată pe 15-20 martie, a anunţat pe 18 februarie, preşedintele PSD Liviu Dragnea. De asemenea, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a spus că partidul său va propune listă separată de PSD la europarlamentare.

Până acum şi-au anunţat intenţia de a candida la europarlamentare social-democraţii Victor Negrescu, Claudiu Manda şi Rovana Plumb.

Alegerile europarlamentare vor avea loc pe 26 mai. Pe 15 februarie, Guvernul a adoptat cadrul general al măsurilor şi calendarul pentru europarlamentare, potrivit căruia termenul pentru depunere a candidaturilor la alegeri este până la data de 28 martie.

Politica