Ordinul ministrului Educaţiei privind organizarea în luna martie a simulării Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului a fost publicat joi în Monitorul Oficial.
Noutatea în acest an este faptul că şi elevii de clasa a VII-a vor susţine probele de la examenul naţional.
Potrivit documentului, simularea Evaluării Naţionale se organizează pentru elevii claselor a VIII-a, la care participă şi elevii de clasa a VII-a.
De asemenea, simularea probelor scrise la examenul de Bacalaureat se organizează pentru elevii claselor terminale ale liceului – a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă, la care participă şi elevii claselor a XI-a şi a XII-a seral/ frecvenţă redusă – învăţământ de masă.
Ministerul a aprobat calendarul organizării acestor simulări, disciplinele la care elevii vor susţine examen, precum şi lista temelor (materia) din care vor fi formulate subiectele.
Pentru clasa a VIII-a, s-a stabilit că pe 11 martie va avea loc simularea la Limba şi literatura română, iar pe 12 martie la Matematică. Pe 13 martie este programată simularea la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate pe 22 martie.
În ceea ce priveşte simularea Bacalaureatului, pe 18 martie elevii de liceu vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română, 19 martie – limba şi literatura maternă, 20 martie – proba obligatorie a profilului, 21 martie – proba la alegere a profilului şi specializării (se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a). Rezultatele vor fi afişate pe 29 martie.
La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a sunt: Limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale), Matematică.
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a sunt: Limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, Matematică şi Istorie. Disciplinele la care se organizează simulare de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a sunt: Limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.
Ministerul Educaţiei precizează că aceste simulări sunt organizate pentru familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv ale unui examen de Bacalaureat şi cu scopul de a optimiza rezultatele obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/ liceale.