luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

EDITORIAL: ŢIGANIADA-SEZONUL DE PRIMĂVARĂ. Despre popor, elite, clasa superpusă şi hoţia politică (forma modernă)

Corneliu Zelea Codreanu: Bacşişul, mita şi hoţia au desfiinţat sănătatea morală a poporului român.

Mihai Eminescu: Într-o ţară în care un om cu patru clase primare şi peste aceasta din fire mărginit e…deputat, specialist în toate şi ministru…unde merit, ştiinţă, caracter nu sînt nimic, tripotajul, pişicherlîcul şi hatîrul tot…ţara care, prin aplicarea instituţiilor ei, încurajază ignoranţa, neconsecvenţa, lipsa de caracter, ba le decorează chiar, dovedeşte că e în descompunere deplină.

 Hoţiile, peste tot, sunt de două feluri, oficiale ( politice, de afaceri, parlamentare sau guvernamentale), şi de ocazie (găinăriile, şpaga, cămata, etc.) Hoţia nu e o noutate în lume. Ca şi prostituţia, e o meserie veche. În România, în decursul istoriei, ea a devenit politica de stat, creând o clasă superpusă, cu care nimeni nu se pune, nimeni nu are ce să-i facă, nici măcar U.E (Uniunea Europeană) sau U.S.A (nu U.S.L- care există încă, sub forma PSD-ALDE). Dacă privim atenţi, vom fi uimiţi să constatăm ce mare şi tare e legătura dintre putere şi înşelătorie/hoţie. Puterea este ca energia nucleară, poate fi folosită pentru a face bine, dar poate fi şi periculoasă, când e folosită în slujba răului. De unde provine tendinţa de a fura la cei aflaţi la putere? Fiindcă pot, vorba unui celebru lider politic contemporan cu noi. În fiecare om există, un cromozom din evoluţionism, o latură de hoţ, o parte întunecată care, prin educaţie şi disciplină poate fi stăpânită. Dar provine şi din istorie ca ,,dat” al existenţei. Dovadă stau atâtea expresii. Cuvântul plic ne duce cu gândul la mită. La noi hoţii strigă hoţii şi ne furăm singuri căciula. Există o cultură a corupţiei venită şi prin religie, ortodoxismul, şi nu numai el, încurajând dubla justiţie. Dar, ca la noi la nimeni. Ne-am furat până şi istoria. Kosonii, dacii şi Roma, tăbliţele de laTărtăria, omul oltean de la Buciuleşti, care are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani… Nu mai interesează pe nimeni tracii şi dacii (subiectul preferat al lui Ceauşescu), trebuie ignoranţi românii de pretutindeni (cei fugiţi de foame din România să-şi facă un rost în lume. Nici românii cu care se învecinează România , cum bine zice N. Iorga, nu mai sunt interesanţi. Nici Moldova, nici tezaurul de la ruşi. Cei corecţi intelectual ştiu ce vreau să zic, spunând că ăsta e cel mai mare furt din istorie, adică vânzarea poporului tău şi a ţării tale, ca să-ţi poţi face mendrele, să furi. Într-o ţară este esenţial ca elitele care deţin puterea, să fi ajuns în acea poziţie în virtutea unor cunoştinţe, a unor competenţe. În societăţile slab dezvoltate, şi a noastră aşa e, se întâmplă invers. Oameni fără morală şi fără principii sunt promovaţi pe scara ierarhică în detrimentul celor cinstiţi, muncitori şi pregătiţi. Dar aceste persoane au acces la funcţiile cele mai înalte, întrucât sunt mult mai uşor de condus şi, în ultimă instanţă, de corupt. Pentru cei care i-au promovat în funcţiile respective, coruptibilitatea şi incompetenţa indivizilor sunt preferabile, întrucât greşelile făcute la început ar putea fi folosite mai târziu împotriva lor în caz de neascultare ori nesupunere. Astfel, în sistem pătrund elemente fără calităţi, incapabile să-l schimbe dar se adaptează lui. Având acces la resursele statului, cedează tentaţiei de a le utiliza în folos propriu, şi aşa ajungem la corupţie, pentru ca trebuinţele de lux ale clasei politice, îngroşate neîntrerupt prin oameni noi, prin demagogi şi agenţi electorali, întrec cu mult posibilităţile bugetare. Trebuie asigurate acestora, din ce în ce mai mulţi, vezi şleahta de parlamentari, deşi poporul a zis 300, de miniştri şi dei din jurul lor, venituri confortabile, automobile, mătăsuri şi parfumuri pentru doamne, zestre de milioane pentru fete, plimbări în străinătate, vacante şi nunţi extravagante, şcoliri în alte tări ale odraslelor (ai nostri, cu WC în curte). De unde nene? Trebuie căutate deci alte izvoare de câştig şi au o imaginaţie bogată în a le găsi. Dăm legi pentru hoţi şi mită pensii şi salarii speciale în sistem-parlament, justiţie, poliţie, armată. Aşa se creează un sistem dualist, adică un stat paralel, în care societatea reală şi statul real devin lumi total diferite, paralele, şi unde pătura superpusă devine o clică fără principii, ale cărei fapte au consecinţe teribile, contribuind la degradarea umană, biologică, a poporului, la declinul economic al acestuia, şi la dezintegrarea lui cultural-spirituală, in condiţii istorice globale tot mai apăsătoare. Partea tristă a problemei este că aceste ,,tare”, la noi, sunt istorice, şi nu pot fi annihilate decât prin ,,revoluţii” (sociale, spiritual-morale, ale bunului simţ…) ori, noi am reuşit să furăm până şi revoluţiile (vezi, măcar, cum fu furată ,,revoluţia” din decembrie ‘’89)!

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aşa că, n-avem nicio scăpare, mergem înainte conform zicalei ,,după noi, potopul”.

Reiau și azi lozincile de ieri: ,,România, trezeşte-te”!, ,,Deşteaptă-te, române”! şi îndemnul eminescului: ,,zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă/ ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi”!

Politica