Greu la deal cu boii mici și la vale cu juninci! Președintele ALDE Mehedinți, Viorel Palașcă, visează cu ochii deschiși sau cum se spune în popor se îmbată cu apă rece. El a declarat recent că ALDE Mehedinți, formațiunea pe care o conduce în județ, va scoate un procent de 17 la sută la nivel local și 15 la sută la nivel național adică cel puțin 6 europarlamentari!
Într-o conferință de presă, președintele filialei județene ALDE Mehedinți, Viorel Palașcă, a precizat că își propune să scoată la scrutinul din mai 2019, 17 la sută la nivel județean, iar per ansamblu, la nivel național, ALDE și-a propus să scoată un procent de 15 la sută, adică maxim 6 parlamentari europeni aleși. Liderul ALDE Mehedinți a vorbit și de modificarea Ordonanței 114, în sensul eliminării taxei de 2 la sută pe venit pentru companiile energetice, lucru benefic și pentru cele două companii de profil din Mehedinți, Hidroelectrica și Complexul Energetic Oltenia. Acesta a precizat că vor urma negocieri dure cu partenerul de coaliție pentru eliminarea acelei taxe în cazul companiilor energetice.