Deputatul PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că îşi retrage candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministrul al Dezvoltării. Ea a afirmat că a luat această decizie în urma unei discuţii cu liderul PSD, Liviu Dragnea. Aceasta, după ce preşedintele Klaus Iohannis a refuzat repetat numirea Olguţei Vasilescu ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării.
„Un atac la CCR înseamnă o perioadă de cel puțin o lună și jumătate de așteptare, perioadă în care activitatea guvernamentală ar avea în continuare de suferit prin absența din guvern a unui ministru cu un portofoliu important, exact în perioada în care România deține președinția UE. Nu am făcut o miză personală din accederea într-o funcție guvernamentală, dar sunt convinsă că, așa cum am reușit să deblochez proiecte mari de infrastructură locală în mandatul de primar sau să pun în aplicare aproape tot programul de guvernare pentru Ministrul Muncii, aș fi reușit să deblochez proiecte mari de infrastructură locală, regională și națională în cadrul ministerelor unde PSD m-a nominalizat”, a scris Olguţa Vasilescu, într-o postare pe facebook.
Ea a afirmat că va colabora în continuare cu executivul pentru proiectele pe care şi le-a asumat în campania electorală de acum trei ani.
„Îmi voi continua mandatul de deputat PSD de Dolj, unde am fost aleasă cu 60 la sută din voturi și îmi voi respecta promisiunile făcute în campania electorală alegătorilor mei. Le mulțumesc tuturor colegilor din CEx care m-au votat în unanimitate pentru aceste demnități și, în special, lui Liviu Dragnea și doamnei prim ministru Viorica Dancilă care m-a propus și cu care, într-o formulă sau alta, voi colabora și în continuare pentru proiectele pe care mi le-am asumat în campania electorală din 2016. Sper că președintele Klaus Johannis va numi URGENT viitoarea nominalizare pentru funcția de ministru din partea partidului care a câștigat alegerile parlamentare, renunțând la blocarea Guvernului României prin încălcarea repetată a legilor și Constituției, în condițiile în care personajul care i-a provocat atâta îngrijorare dispare din ecuație”, a mai declarat Olguţa Vasilescu.
În urmă cu o săptămână, după ce preşedintele României respinsese, din nou, numirea Olguţei Vasilescu în funcţia de ministru al Dezvoltării, aceasta a anunţat că va face plângere penală pe numele lui Klaus Iohannis acuzându-l de abuz în funcţie.
Într-o scrisoare transmisă premierului şi publicată de Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis a afirmat că Lia-Olguța Vasilescu „nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă (…) nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice” şi că „nu se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați”. El a mai menţionat că „La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicție cu cerințele de responsabilitate pe care le implică deținerea unei funcții de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice”.
După decizia preşedintelui, deputatul PSD, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că: „Este evident că nu există niciun motiv de legalitate pentru respingerea mea la funcția de ministru al Dezvoltării, așa cum a statuat CCR. Sunt cetățean român, cu domiciliul în România, nu sunt condamnată penal, nu am colaborat cu Securitatea (nici nouă, nici veche), nu am nicio incompatibilitate. Acest lucru îl recunoaște și Klaus Johannis și, deci, singura modalitate legală admisă de Constituție ca să fie motiv de respingere, i-a căzut de la primul paragraf. Scrie despre faptul că nu am experiența administrativă, omițând, în text, un amănunt semnificativ din CV-ul meu, transmis și la dosar, că am fost primar al unuia dintre cele mai mari orașe din România și, judecând după scorul electoral obținut pentru al doilea mandat, cetățenii au apreciat performanța mea. În plus față de președintele României care a fost doar profesor și primar, am trei mandate de parlamentar și al patrulea în curs (în două îndeplinind funcții de președinte de comisii parlamentare), am fost primar 5 ani și doi ani am deținut funcția de ministru. Așadar, experiența mea e chiar ceva mai consistentă decât a lui Klaus Johannis până a ajunge președinte. Motivul real pentru care mă respinge Klaus Johannis se referă la declarațiile politice făcute în decursul anilor, drept garantat de Constituție, la art. 72, alin. 1. De altfel, acest motiv mi se pare a fi cel mai stalinist posibil. La lecția de democrație și Constituție Klaus Johannis a lipsit mereu, dar acum ține să ne arate și sub propria semnătură. A invoca un comunicat CSM care se referea tot la declarații ale mele, în condițiile în care nu mai puțin de șase Instanțe judecătorești mi-au dat ulterior dreptate, mi se pare de-a dreptul stupid pentru argumentația respingerii pentru funcția de ministru, mai ales că vine din partea unei persoane dovedită de
Instanțele de judecată că a obținut prin fals imobile și a cărei soție refuză să se prezinte la organele de anchetă pentru a da explicații. Comunicarea președintelui se referă și la reputația și imoralitatea mea. Mi se pare mai mult decât penibil și înjositor pentru un președinte să opereze cu instrumente specifice postacilor care aruncă găleți de mizerie în oameni politici pe care nu îi agreează. Nefiind vorba de niciun fel de motiv de legalitate pentru respingere, ci doar de ură personală, consider ca dl. Klaus Johannis se încadrează perfect la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297, alin 1 și 2, Cod Penal, motiv pentru care am început deja redactarea unei plângeri penale în acest sens”.