Un bărbat, de 79 de ani, din Olt, a murit din cauza gripei. Acesta a fost diagnosticat cu virusul gripal tip A. Numărul oltenilor morţi după ce au contactat virusul gripal a urcat la cinci.
Autorităţile aşteaptă rezultatele buletinelor de analiză pentru încă doi pacienţi, morţi la Spitalul Slatina, printre care şi un copil de 11 ani. Copilul a venit într-o stare foarte gravă la unitatea medicală slătineană, în comă, la sfârşitul săptămânii trecute, şi a murit la scurt timp după internare. Testele rapide prelevate de către medicii slătineni au arătat că acesta are şi virusul gripal, însă structura centrală nu a eliberat încă buletinul care certifică sau nu boala.