sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Instanța l-a repus pe Cican manager la spitalul Orșova

Instanța de judecată l-a repus înapoi în funcția de manager al spitalului Orșova. Adrian Cican, managerul demis pe 15 ianuarie 2019 de primarul Marius Stoica, se întoarce la conducerea Spitalului Municipal Orșova. Așa au decis magistrații de la Tribunalul Mehedinți. Managerul alungat de la spital s-a adresat instanței de contencios a Tribunalului Mehedinți, care i-a dat dreptate. Cican a cerut instanței pe de o parte anularea dispoziției de încetare a mandatului de manager și, pe de altă parte, suspendarea efectelor dispoziției până la pronunțarea definitive a cauzei privind anularea. Instanța a admis cererea și aceasta este executorie. Drept pentru care, începând din data de 12 februarie 2019, managerul a revenit la post.

,,Nu vă ascund faptul că și eu sunt bucuros, nu neapărat pentru că puteți să îmi spuneți din nou manager, ci pentru că reușesc să mă întorc la spital și să continui ceea ce am început pentru acest spital, pentru comunitatea orșoveană. Îmi este totuși ciudă că cineva a încercat să pună o pată neagră asupra faptelor pe care eu le-am întreprins la Spitalul Municipal Orșova dar uite că instanța a dovedit că ceea ce a făcut primarul Orșovei este, potrivit instanței, deocamdată ilegal”, a declarat Adrian Cican manager Spitalul Municipal Orșova. Decizie luată la acea vreme de primarul Orșovei a fost de-a dreptul neașteptată: directorul care a modernizat spitalul și care a adus fonduri europene era executat fără scrupule. Motivele invocate în dispoziția de încetare a contractului erau puerile și făceau referire la o așa-zisă gestionare defectuoasă a datoriilor instituției spitalicești. Asta cu atât mai mult cu cât contractul nu avea stipulate criterii de performanță concrete.

Managerul Adrian Cican a adus medici tineri la spital, a investit în secții noi ale spitalului și a pus bazele mai multor proiecte europene de mare anvergură. Iar răsplata din partea primarului Stoica s-a concretizat printr-o demitere scandaloasă. Nu este exclus ca această telenovela orșoveană , cu de toate, să nu se încheie aici.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica