duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Tudose: Jandarmii au spus că au avut ordin; Cine a dat ordin?

Fostul premier Mihai Tudose a declarat, miercuri, că nu a fost chemat la Parchet în legătură cu protestele din 10 august şi a avut și o întrebare pentru Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, cine a semnat ordinul de intervenţie a jandarmilor.

„Nu am fost chemat (la Parchet – n.r.). Am văzut că e o agitaţie în sensul ăsta şi ieri am văzut-o pe doamna ministru de Interne, am văzut că a scăpat de problema prizelor şi este foarte preocupată de poziţia mea faţă de manifestările din 10 august şi de modul de comportare a Jandarmeriei. Eu mai spun o dată: eu nu am fost în ţară în perioada aceea, dar, din surse deschise, am următoarea opinie: jandarmii au spus că au avut ordin, aceea hârtie care a fost semnată de doamna prefect. S-a demonstrat din surse deschise că hârtia aceea a fost semnată noaptea. Ceea ce este important la acest punct este că jandarmii au spus că au avut ordin, au acţionat la ordin, atunci o întreb pe doamna ministrul de interne: cine a dat ordin, a fost ordin de partid, de guvern, cine a dat ordin?”

El a afirmat că dacă va fi chemat la Parchet va spune că nu a fost în ţară în acea perioadă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Parchetul General a anunţat luni care este stadiul dosarului deschis după protestul din 10 august, precizând că au fost audiaţi aproximativ 1.180 de martori, fiind 560 de persoane vătămate. În plus, s-au desecretizat o parte dintre documentele care ar putea clarifica situaţia şi este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de către jandarmi.

Politica