Direcția de Sănătate Publică reacționează în cazul falsului medic italian, care a ajuns să opereze în mai multe spitale din România și anunță că au demarat o anchetă internă privin verificarea modului în care a fost eliberată parafa, scrie Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă trimis de DSP, “Codul de parafă atribuit domnului Matteo Politi a fost eliberat în data de 23.03.2018 de către Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală. Conducerea instituţiei a demarat o anchetă internă şi a sesizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare Comisia de disciplină de la nivelul DSPMB pentru analizarea modului în care funcţionarul public din cadrul biroului mai sus menţionat a soluţionat solicitarea domnului Matteo Politi”.
De asemenea a fost dispus un control la nivelul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală pentru verificarea modului în care au fost eliberate codurile de parafă în cursul anului 2018.
Medicul a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group.
De fapt, numele real al acestuia este Matteo Politi, este din Veneţia și are doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.