vineri, noiembrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Guvernatorul și Cancelarul se îmbată cu apă rece

Au început să se laude ca pe vremea comuniștilor și a „primului secretar de județ”. Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, nu e sătul de osanalele  rețelei sale clientelare și mai nou a început să se laude singur. Pe principiul „laudă-mă gură că-ți dau bucătură!” cancelarul Prefecturii Mehedinți, colonelul pensionar Ion Vintilă, împreună cu „guvernatorul” de Mehedinți, adică prefectul Nicolae Drăghiea, au încropit în limbaj de lemn un comunicat de presă de bilanț al instituției pe anul 2018 în care este ridicat în slăvi bravul conducător de județ. Asta în condițiile în care toate instituțiile publice din Mehedinți, cum ar fi Poliția, Pompierii, Jandarmeria sau Poliția de Frontieră au prezentat presei spre publicare date statistice concrete și amănunțite și nu laude.

În comunicatul Prefecturii Mehedinți nu sunt cifre și date concrete, nu apar analize, constatări, comparații, nimic informativ! În schimb apar doar laude în  limbaj de lemn, ca pe vremea comuniștilor și a „primului secretar de județ”. Iată integral comunicatul de presă laudativ al Prefecturii Mehedinți:

,,Rezultate apreciate

Policlinica Buna Vestire Craiova

După structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul nostru, a fost rândul Instituției Prefectului – Județul Mehedinți să prezinte activitatea desfășurată pe anul 2018 și rezultatele obținute.

În prezența a peste 100 de invitați, formați din parlamentari de Mehedinți, prefecți, autorități ale administrației publice județene și locale, șefi ai serviciilor deconcentrate, prefectul Nicolae DRĂGHIEA a prezentat sinteza raportului de evaluare, având în vedere complexitatea și volumul activităților desfășurate.

Din alocuțiunile rostite de invitați au rezultat aprecieri pentru activitatea desfășurată și au fost transmise felicitări atât prefectului cât și colectivului condus de acesta pentru rezultatele obținute”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii Mehedinți.

 

Cancelarul guvernatorului Drăghiea, și pensie 8.000 de lei și salariu 4.000 de lei

 

Colonelul de pompieri pensionar, Ion Vintilă, încasează lunar de la stat pe lângă pensia militară de 8.000 de lei lunar, încă 4.000 de lei lunar ce reprezintă salariul net în calitate de Director de Cancelarie la Prefectura Mehedinți. Cu alte cuvinte acest om, mort după bani, ținut în brațe de prefectul Nicolae Drăghiea, nu s-a mulțumit să trăiască cu pensia colosală de 8.000 de lei, sau să se angajeze în privat, dacă are energie de consumat la bătrânețe, ci s-a proțăpit înapoi la stat, pe un post călduț, cu salariu de boier, de 4.000 de lei lunar. Asta în timp ce mulți tineri din Mehedinți, competenți, dar fără pile, sunt respinși de camarilele politice și nevoiți practic să ia drumurile străinătății.

„Cancelarul” Ion Vintilă nu a avut și nu va avea decența să-și dea demisia de onoare din funcția pe care o ocupă pentru a lăsa locul unui tânăr fără loc de muncă sau unui șomer, de parcă ar avea două guri cu care mănâncă sau două burți de săturat. Din acest motiv, periodic, vom reaminti opiniei publice despre faptul că la Prefectura Mehedinți este un „Cancelar”, un „Superman”, care încasează simultan din două părți de la stat, legal dar profund imoral, nu mai puțin de 12.000 de lei lunar, o grămadă de bani, o avere. Și vom repeta de fiecare dată că, cel care îl ține în brațe pe „Cancelarul” Vintilă este nimeni altul decât prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Politica