„Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară”. (Ieremia 5:30).
În Biblie se menţionează şi despre „ţiitoarele” unora dintre cei mai mari împăraţi din perioada Vechiului Testament.
Cuvântul „ţiitoare”, cu sensul de „concubine”, se găseşte în 38 de versete în Biblia Cornilescu, și în 8 versete în Biblia Patriarhiei României.
Biblia nu spune care era rolul ţiitoarelor, dar, din zecile de versete în care se face discuţie despre acestea, se deduce acest lucru.
Adesea, concubinele erau luate din rândul slujnicelor din familie și / sau din cel al sclavelor.
Rolul lor era acela (1) de a satisface plăcerile sexuale ale împăratului, și (2) de a naşte moştenitori.
Din momentul în care o ţiitoare năştea un băiat (care nu putea fi procreat decât cu împăratul, și care, deci, devenea fiul împăratului), statutul social al respectivei ţiitoare se schimba radical prin intrarea sa în categoria soţiilor obişnuite.
Sunt și versete în Biblie din care rezultă că bărbatul era considerat soţul ţiitoarei (concubinei) lui (Judecători, cap. 20, vs. 4), iar copiii apăreau în genealogii (Geneza, cap. 22, vs. 24) şi primeau o parte din moştenire (Geneza, cap. 25, vs. 5 și 6).
Împăratul David, în timpul domniei sale, de circa 40 de ani, a fost primul care a introdus în Israel practica regală de a avea un număr mare, și chiar foarte mare, de soţii și de ţiitoare (concubine).
De reţinut și faptul că, în Deuteronomul, capitolul 17, versetele 17, Dumnezeu a oferit „legislaţia care definea numirea şi rolul regelui”, numită și „Lege pentru împărat”, unde se prevede: „Să nu aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima, şi să nu strângă mari grămezi de argint şi aur”.
Atât împăratul David, cât şi fiul său Solomon, au încălcat grav această lege divină, pe întreaga perioadă de domnie a lor.
Ţiitoarele făceau și ele parte din casa împărătească (regală), mai precis din „haremul împărătesc”.
David a avut cel puţin nouă soţii şi nu mai puţin de zece concubine.
Recordul absolut îl deţine fiul lui David, împăratul Solomon, care a domnit în Israel timp de 40 de ani, între 971 și 931 î.Hr., şi care, conform Cărţii a treia a Regilor, cap. 11, vs. 3 „A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare, şi nevestele i-au abătut inima”.
Desfrânarea, preacurvia, a fost atât de mare la Solomon încât l-a făcut pe acesta să-și facă „un super harem regal”, de 700 de neveste și de 300 de concubine străine, cum nu s-a mai întâlnit în întreaga istorie a lumii, nici chiar la cei mai obsedaţi poligami mahomedani.
Se presupune că multe dintre aceste 1.000 de neveste și de ţiitoare nu au ajuns niciodată în patul împăratului, și aceasta din cauză că: 1) nu exista o programare pe baza căreia să se asigure că fiecare va ajunge cel puţin o dată în patul împăratului, chiar și pe întreaga durată de domnie a sa, 2) chiar dacă ar fi existat o asemenea programare, împăratul îşi satisfăcea plăcerile după cum dorea, și 3) pentru multe împăratul le-a uitat numele şi înfăţişarea, a uitat efectiv de ele că mai sunt în „haremul regal”.
Ca urmare, în aceste condiţii este uşor de înţeles faptul că unele dintre ele îmbătrâneau şi mureau virgine.
Și chiar dacă unele dintre aceste femei ar fi dorit să ducă și ele o viaţă pământească, acest lucru nu era posibil din cauză că, chiar dacă voiau, nu puteau ieşi din „închisoarea haremului împărătesc”, în care unele ajunseseră fără voia lor.
Pentru împăratul Solomon, sensul vieţii cu aceste 1.000 de femei din „super-haremul său regal” era acela (1) de a-i fi satisfăcute plăcerile sexuale, și (2) de a i se naşte moştenitori.
Dar pentru acele numeroase femei, care fuseseră luate de tinere, fără voia lor, și care „îmbătrâneau şi mureau virgine în închisoarea haremului împărătesc”, care să fi fost sensul vieţii lor?.
Tragică în esenţa sa, „închisoarea haremului împărătesc” a rămas una dintre cele mai negre pagini ale istoriei, ale civilizaţiei și ale religiilor umane.
De reţinut şi cheltuielile exorbitante pe care le-a făcut Solomon în fiecare an, timp de 40 de ani, cu cele 1.000 de soţii și de ţiitoare pe care le avea, care, în orice moment din zi și din noapte, trebuiau să fie pregătite a răspunde la solicitarea împăratului pentru plăcerile lui sexuale.
Și aceste cheltuieli exorbitante se făceau în condiţiile în care oamenii de rând trăiau într-o sărăcie cruntă, mâncându-şi de sub unghii și gemând sub greutatea impozitelor.
„Fericirea celor răi este insuportabilă”. (Aeschylus, la Stobaeus, Elocvenţă, c45, 14), sau altfel spus, „Ticăloşia câtorva este o nenorocire pentru toţi”. (Syrus, 663).
Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa
