duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Titluri de stat, emise de Ministerul Finanţelor pentru populaţie

Ministerul Finanţelor Publice va lansa, luni, trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei, iar titlurile vor putea fi achiziţionate până la 22 februarie, scrie Agerpres.

Potrivit MFP, Titlurile de stat Tezaur care urmează să fie emise luni, 4 februarie 2019, au scadenţe la 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5% iar veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunile anterioare. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Titlurile de stat sunt în formă dematerializată, au valoare nominală de 1 leu și vor putea fi achiziţionate în perioada 4-22 februarie 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi în perioada 4-21 februarie prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 4-20 februarie 2019 la cele din mediul rural. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moştenitori.

MFP precizează că emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori.

Politica