Avocatul Poporului s-a autosesizat, sâmbătă, cu privire la epidemia de gripă şi creşterea numărului pacienţilor afectaţi, cerând informaţii de la Ministerul Sănătăţii şi Institutul de Sănătate Publică referitor la măsurile dispuse în prezent, precizează reprezentanţii Avocatului Poporului, într-un comunicat de presă.
De asemenea, avocatul poporului s-a autosesisat, sâmbătă, asupra problemei apei potabile din mai multe sectoare din Bucureşti, solicitând informaţii din partea mai multor instituţii despre calitatea apei potabile şi cauzele poluării acesteia.
Reacţia Avocatului Poporului vine după ce ministrul Sorina Pintea a anunţat, săptămâna aceasta, că a cerut o anchetă despre modul în care Apa Nova a comunicat cetăţenilor privind calitatea apei, în condiţiile în care DSP a precizat că patru probe de apă luate din Capitală demonstrează că nivelul de clor este mai mare de cinci ori faţă de limita admisă.
De acealaltă parte, Apa Nova a informat că rezultatele analizelor efectuate reconfirmă şi atestă potabilitatea apei distribuită de companie consumatorilor. Distribuitorul de apă mai a mai menţionat că a crescut concentraţia de clor din cauza topirii zăpezii şi a gheţii, însă valorile sunt în limitele normale.